Când?

Sâmbătă, 12 septembrie, ora 11:00.

Durata evenimentului – aproximativ 2 ore.

Cât?

550 lei, incluzând zbor 20 minute pe deasupra Brașovului + participare eveniment + giveaway special #AsociatiaIubimAviatia*

*valabil doar pentru copiloți. Însoțitorii care participă doar la prezentare au acces liber. 

Unde?

@ Aerodrom Prejmer, Brașov.

”Aviator pentru o zi”, deasupra Brașovului - by #AsociatiaIubimAviatia & Aerodrom Prejmer

Despre „Aviator pentru o zi” – deasupra Brașovului – by #AsociatiaIubimAviatia & Aerodrom Prejmer

Ai privit vreodată un avion pe cer și te-ai întrebat cum ar fi să fii acolo, la manșă?

Și noi! Și, de aceea, am gândit acest program dedicat celor care vor să descopere aviația, oamenii ei, și să se bucure de o experiență memorabilă: „Aviator pentru o zi”.

Iar pentru că pasiunea pentru zbor e și mai frumoasă când e împărtășită, te așteptăm să vii cu familia. Pentru cei mici, pregătim surprize speciale, momente care le pot aprinde prima scânteie pentru aviație.

Un program desfășurat cu succes în câteva ediții anuale, la București și Brașov.

Începem ziua cu o cafea la aerodrom și un scurt briefing despre cum funcționează zborul. Apoi urmează partea cu adevărat memorabilă: urci în avion alături de un instructor și iei loc la manșă, pentru primul tău zbor introductiv.

20 de minute în care descoperi*:

✔️cum reacționează avionul la comenzi

✔️ce arată instrumentele din cockpit

✔️și cum se vede lumea… de sus.

Iar experiența nu se oprește aici!

Cunoști oameni care iubesc aviația la fel de mult ca tine, pui întrebări, faci conexiuni și intri într-o comunitate în care cerul este subiectul preferat de conversație.

Ești gata pentru decolare?

*vrei ca alături de tine să mai zboare cineva drag? Îi poți lua cu tine, doar să ne precizezi acest lucru atunci când te înscrii. Costul este de 250 lei, pentru un pasager suplimentar.

O experiență imersivă, captivantă și exclusivistă, care îți va schimba complet perspectiva asupra aviației!

Instructorii noștri abia așteaptă să îți arate cât de fascinant și accesibil poate fi zborul.

La finalul programului, vei primi și un giveaway special oferit de #AsociatiaIubimAviatia!

Pregătește-te pentru decolare – înscrie-te acum, căci locurile sunt limitate.

Cu ce zburăm?

În funcție de zborul tău – singur sau alături de cei dragi, vei zbura fie cu:

Citius – un avion ultraușor de două persoane (pilot + pasager) care transformă fiecare decolare într-o experiență memorabilă!

Ușor, agil și extrem de plăcut de pilotat, avionul este propulsat de legendarul motor Rotax 912 de 100 CP, care îl duce într-o viteză de croazieră de 150–160 km/h. Exact cât trebuie pentru un zbor fluid, în care peisajele curg liniștit pe sub aripi.

Piper Pa28 Cherokee – un avion de aviație generală emblematic, recunoscut în toată lumea pentru avantajele sale de zbor.

Cu o cabină spațioasă și 4 locuri, Cherokee-ul este perfect pentru o experiență de zbor relaxată, în care te poți bucura de priveliște și de senzația autentică a aviației clasice.

Propulsat de un motor puternic Lycoming, acest avion atinge viteze de croazieră de aproximativ 180–220 km/h, oferind un zbor lin, sigur și plin de încredere.

zbor cu avionul la Brasov

Când?
Sâmbătă, 12 septembrie (zi de rezervă în caz de condiții meteo nefavorabile duminică, 13 septembrie)

Sosire participanți. Apă/Suc din partea casei, networking.

Descoperim, alături de piloții voluntari:

-Cunoașterea aeronavei: Fiecare aparat de zbor are particularitățile sale, iar familiarizarea cu acestea este esențială pentru orice pilot. Vom analiza în detaliu elementele de funcționare, comenzile de bord și instrumentele de navigație, înțelegând rolul fiecărui sistem.

-Proceduri operaționale: Orice zbor începe mult înainte ca aeronava să se ridice de la sol. Vom învăța să efectuăm verificările prealabile ale aeronavei, să ne asigurăm că toate sistemele funcționează corect și să planificăm zborul în conformitate cu reglementările și condițiile meteorologice. Totodată, vom descoperi principiile de bază ale zborului pe un aerodrom/aeroport.

Zburăm pe rând câte 20 de minute și descoperim farmecul adevărat al aviației, efectul comenzilor, identificarea și interpretarea aparatelor de bord. Dar ne bucurăm și de cele mai frumoase peisaje ale Brașovului!

În tot acest timp, celor de la sol li se oferă explicații suplimentare și răspunsuri la toate întrebările pe care le au despre zbor, aviație și cursurile pe care le pot urma în domeniu.

*vrei să zbori cu prieteni sau familia? Schimbăm avionul și, pentru o taxă suplimentară de 250 lei, mai poți lua cu tine încă unul sau doi pasageri!

După ce hangarăm avioanele, împărtășim impresiile zilei și înmânăm cadoul de rămas bun:

– Diplomă onorifică – “Brevet de copilot”.
– Cadou surpriză
– Informațiile necesare înscrierii la cursuri de zbor, la cerere.

Înscrie-te acum, locurile sunt limitate la 10 participanți! Cost: 550 lei / aviator.

Completează formularul de mai jos și vei fi contactat (ă) pentru validarea înscrierii și facturare. Te rugăm să verifici mailul și în spam și nu uita să ne lași și un nr. de telefon!

Pentru întrebări, ne găsești și la 0761.395.797

    Unde are loc evenimentul?

    Evenimentul ”Aviator pentru o zi” – deasupra Brașovului are loc pe Aerodrom Prejmer.

    Organizatorii

    logo Asociatia Iubim Aviatia

    Salut! Noi suntem Asociația Iubim Aviația!

    Asociația Iubim Aviația și ZborCadou.ro au luat naștere în 2019, din pasiunea pentru Aviație a membrilor săi fondatori și din dorința de a promova domeniul în rândul publicului larg, dar și în folosul acestuia.

    Totul a început la doi ani distanță de la organizarea primului seminar dedicat pasagerilor cu frică de zbor din România, în 2017, pe atunci în regie proprie. După 8 ediții ale seminarului ne-am dat seama că, pentru a ajuta mai mult și mai bine, este nevoie să căpătăm un statut.

    Ulterior acestui pas, seminarelor dedicate aviofobilor li s-au adăugat lecții gratuite de orientare în carieră a tinerilor, în școli, pe care le-am intitulat “Cariere la înălțime”, sesiuni online dedicate copiilor, diverse alte programe și ateliere de promovare a aviației – online și offline. Totodată, dezvoltăm permanent parteneriate prin care susținem diverse cauze, în mod direct și indirect – întreținerea monumentului de la Balotești, sau programul “Aripi pentru zâmbete”.

    Totul este posibil și susținut prin voucherele zbor cadou – o modalitate prin care poți să te bucuri de sau să faci cadou zboruri introductive – experiențe aeriene unice. Astfel, susții și o parte din inițiativele noastre și avem astfel posibilitatea să extindem acțiunile întreprinse –  scopul nostru fiind să promovăm aviația și oamenii ei și să contribuim la dezvoltarea acesteia.

    Ce spun cei care ne-au vizitat în alte ocazii: