
Despre proiect






Salut! Noi suntem Asociația Iubim Aviația!
Totul a început dintr-un lucru simplu: dragostea pentru zbor.
În 2017 am organizat primul seminar din România dedicat pasagerilor cu frică de zbor. După mai multe ediții și sute de oameni care au descoperit că pot privi cerul altfel, ne-am dat seama că vrem să facem mai mult.
Așa s-a născut, în 2019, Asociația Iubim Aviația și proiectul ZborCadou.ro.
De atunci, misiunea noastră este clară: să aducem oamenii mai aproape de aviație și să aprindem în ei curiozitatea și pasiunea pentru zbor.
Organizăm: ✔️seminare pentru cei care vor să își învingă frica de zbor
✔️prezentări în școli despre Cariere la înălțime
✔️ateliere și experiențe prin care poți descoperi cum funcționează aviația
✔️proiecte și parteneriate prin care susținem comunitatea aviatică și o promovăm
Toate aceste inițiative sunt susținute și prin voucherele de zbor de pe ZborCadou.ro. Prin ele, nu oferi doar o experiență memorabilă în aer, ci ajuți și la răspândirea pasiunii pentru aviație.
Pentru noi, fiecare zbor înseamnă mai mult decât o experiență. Înseamnă încă o persoană care descoperă cât de fascinant este cerul.